Tipuri de relatii 

 

Tipuri de relaţii matrimoniale

Sociologii John F.Cuber şi Peggy B. Harroff au studiat diverse aspecte din cadrul căsătoriilor a 211 persoane, toate provenind din pătura medie sau superioară a societăţii, căsătoriţi de cel puţin zece ani şi fără nici o intenţie de a divorţa. Pe baza numeroaselor interviuri şi chestionare completate, s-a ajuns la alcătuirea unei tipologii care ar reflecta tipuri diverse de interacţiune din cadrul căsătoriei:

 Obişnuit-conflictuală

Conflictul şi tensiunea continuă ar caracteriza acest tip de căsătorie, deşi cuplurile încearcă de obicei să ascundă intensitatea divergenţelor faţă de copii, vecini sau rude. Incompatibilitatea e evidentă în acest tip de căsătorii şi conflictul este, măcar ca potenţialitate, mereu prezent. Cuber şi Harroff speculează că la un nivel mai profund, cuplurile au oarecum nevoie de această tensiune, conflictul fiind un mod de coeziune. Una dintre femeile încadrate în acest tip de relaţie, întrebată de ce nu se gândeşte la divorţ, exclama: “La divorţ? Niciodată! La crimă? În fiecare zi!”

 Lipsită de viaţă

În acest tip de căsătorie, cuplurile descriu că au fost odinioară “extraordinar de îndrăgostiţi” şi foarte apropiaţi în primii ani ai relaţiei. Cu trecerea timpului însă, şi-au pierdut pasiunea de odinioară, relaţia a devenit apatică şi lipsită de viaţă. În ciuda faptului că locuiesc încă împreună, într-o stare de amuţire suspendată între două vorbe, continuitatea relaţiei e asigurată de confortul şi siguranţa dobândite: ceea ce sociologii denumesc: “colivia obişnuinţei”.

Pasivitate mutuală

Aceste căsătorii se aseamănă foarte mult cu cele lipsite de viaţă, deosebit fiind faptul că ele au fost lipsite de pasiune încă de la început; unele cupluri văd în asta o chestiune de convenienţă, un aranjament ce se conformează expectanţelor sociale şi le asigură confortul dorit fără a crea noi probleme.

 Vitală

În căsătoria de acest tip, cuplul este unit în principalele activităţi ale vieţii, psihologic şi afectiv vorbind; legătura maritală este de fapt esenţa acesteia pentru ambii parteneri. Un soţ observa: “Lucrurile pe care le facem împreună nu sunt plăcute în sine, bucuria vine din faptul că le trăim împreună. Dacă nu ar fi ea, nu m-ar interesa de barcă, de lac sau de orice distracţie s-ar întâmpla acolo.”

Fiecare dintre parteneri găseşte că orice activitate e banală şi neinteresantă dacă celălalt nu este prezent, relaţia le domină gândurile şi acţiunile.

 Totală

Căsătoria totală este la fel cu cea vitală, dar interconexiunile sunt mai numeroase, soţii încearcă să rezolve cel mai mic conflict, pentru ca nici o tensiune să nu le afecteze relaţia; deindividualizarea este evidentă, de fapt cei doi devin unul.

 

Aceste împărţiri nu corespund unei gradaţii a fericirii sau reuşitei matrimoniale, reflectă doar diverse moduri de ajustare şi diverse concepţii referitoare la căsătorie.

 

Consideraţi că aceste tipologii se regăsesc într-o formă „pură” în realitate?