Singuratatea in doi

“Singurătatea în doi, nu e pentru noi“ - Jacques Salome

În majoritatea cuplurilor lipsa comunicării este un prim început ce trebuie tratat cu atenție. Privitul la televizor în mod extrem și adâncirea în treburile casnice a femeii sunt exemple des întâlnite astăzi. Interesul diminuat pentru partenerul de cuplu, cufundarea în propriile probleme, indiferența în împărtășirea opiniilor și în schimbul de idei, preocuperea constantă pentru societate și mai puțin pentru cel de lângă tine, evitarea spațiului casnic sub diverse pretexte, lipsa dialogului de suflet configurează adesea orizontul singurătății în doi. Pasiunea nu mai există, entuziasmul tinde către minus, vitalitatea relației e de domeniul trecutului, iar dorința sexuală se manifestă sporadic sau chiar deloc, în antagonism cu caracteristicile unui cuplu care funcționează optim. - Mirela Zivari

E simplu de spus, dar mai greu de făcut să menții echilibrul și sănătatea într-o relație. Cel mai adesea, este mai comod să fugi decât să găsești soluții de remediere a problemelor. Remedierea presupune maturizare și deschidere către nou.

Până la un anumit punct, obișnuința satisface o trebuință profundă de siguranță, chiar dacă într-un mod distorsionat. Mentalitatea ca “mai bine într-un iad cunoscut, decât în necunoscut” stă la baza multor relații golite de sevă și autenticitate.

Puține relații trec proba timpului sau pe cea a realității. Deseori ne îndrăgostim doar de o imagine creată de imaginația noastră. Sau poate că partenerul tău chiar este un om minunat, dar nu pentru tine. În orice caz, energia pe care o investim într-un partener nepotrivit este o energie de care ne secătuim propria persoană, devenind vulnerabili. Partenerul este o variabilă, constanta ești tu. Și cea mai importantă relație o ai cu tine însuți/însăți.

Timpul petrecut cu partenerul este foarte important într-o relație. Dar a petrece timp împreună nu înseamnă neapărat timp de calitate, ba chiar poate însemna singurătate în doi, răcire, rutină și plictiseală, lipsă de intimitate. De multe ori, bărbații, în special, nu înțeleg asta. Refuză să înțeleagă nevoia de intimitate a femeii, de comunicare nu numai verbală, de apropiere, uită s-o surprindă cu ceva, să rupă rutina. Mulți bărbați consideră că și-au făcut “datoria” dacă au petrecut timp alături de partenera lor. Indiferent cum a trecut acel timp. Sau că și-au facut “datoria” dacă au ascultat-o. Indiferent dacă le-a intrat pe o ureche și le-a ieșit pe alta, indiferent dacă nu s-au implicat în discuție, indiferent dacă au reușit sau nu să-și înțeleagă emoțional partenera.

Partenerul este cu noi, dar de fapt nu este. Singurătatea în doi ucide lent și constant. Și nici măcar nu ai ce să îi reproșezi, el este acolo, lângă tine, doar că face altceva, cum ar fi să se joace ore în șir la calculator. Drogul jocurilor, de pildă, apanaj aproape exclusiv masculin, zguduie stabilitatea din ce în ce mai multor cupluri, în care celălalt se vede înlocuit de o lume virtuală, mult mai ofertantă și mai terapeutică decât viața reală.

Primul impuls este să încerci să îi lași libertatea de desfășurare: “doar nu face nimic grav, se relaxează”. Dar se scurg zilele și dependența de calculator crește, pe măsură ce scade comunicarea cea mai elementară cu partenerul. Orele de calculator ajung încet, încet, să se prelungească în noapte, uneori chiar spre dimineață și patul rămâne gol lângă tine. E adevărat, el este în casă, nu te înșală cu nimeni. Și totuși e perfect absent, iar intimitatea a fost strangulată.

Nu există soluții universal valabile pentru astfel de situații. În unele cazuri, ea s-a implicat în jocurile lui, ca să salveze relația pe moment, ca să găsească o cale de reconectare. Însă asta nu reprezintă o soluție, fiindcă o relație se trăiește și se clădește în prezent și în realitate, nu în calculator și în lumea virtuală. Au fost și cazuri în care el s-a trezit la realitate, ceva l-a scuturat, probabil pericolul pierderii ei, și lucrurile s-au întors la normal. Depinde foarte mult de inteligența cuplului și de dorința de a rezolva constructiv problemele. Și iar ne întoarcem la comunicare, alfa și omega în toate relațiile.

Dacă părerea celuilalt chiar contează, putem renunța la anumite vicii sau obiceiuri care îi displac partenerului; e mai greu cu dependențele, adevărat, dar măcar le putem analiza și căuta cauzele mai profunde, sau să încercăm să le înlocuim cu obiceiuri care să le placă amândurora.

Mai bine ne iertăm, decât să afișăm atitudini ostile sau răzbunătoare, care distrug încet și sigur.

A-ți menține cuplul într-un echilibru sănătos este cu siguranță o artă, însă trebuie ținut cont și de dorința comună, împărtășită, de a rămâne împreună. Dacă această dorință s-a stins, ar fi chinuitor și nesănătos să rămânem agățați într-o relație probabil devitalizată iremediabil.

Dacă alegem să ieșim dintr-o relație, ne trebuie răbdare. Tristețea și dezamăgirea nu dispar brusc. Răbdarea nu înseamnă inactivitate și abandon, dimpotrivă. Cel mai de ajutor este să investim toate resursele pe care le avem în propria persoană.

Mai bine un timp de calitate singuri, decât o singurătate în doi.

Sursa: http://www.psychologies.ro