Copilul

Copilul, un talant încredințat mamei

Copilul este o parte semnificativă din fiecare dintre noi. Copilul se află la începutul vieții oricărui om, fie el funcționar de rând sau înalt dregător. Primilor ani de viață prefer să le spun “copil”, în loc de “copilărie”, spre a nu aluneca într-o depersonalizare a lor. Copilul este deci acea bucată de vreme pe care o vom duce cu noi toată viața, până la ultima suflare.

Copilul este ceva viu, în oricare moment al vieții noastre. Poate și de aceea ni se spune, imperativ: “De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18, 3). Avem în noi, chiar dacă undeva departe, adânc afundată, curățenia la care ne cheamă Mântuitorul. Trebuie deci să redevenim ceea ce am fost și suntem, într-o măsură însă, din ce în ce mai slab perceptibilă.

Copiii sunt talanți încredințați mamelor. Mamele primesc acești talanți spre mântuire, după cum citim: “Femeia se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie” (I Timotei 2, 15). Copii sunt deci daruri ale lui Dumnezeu, făcute numai acelora care au nevoie de ele, spre mântuire.

Dar mamele nu se mântuiesc numai născând copii (primind talanții), ci și crescându-i pe aceștia în credință și frică de Dumnezeu (înmulțind talanții). Acest lucru reiese clar din cuvântul Sfântului Pavel, când condiționează mântuirea mamelor prin “dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie”.

În pilda talanților, relatată de Sfântul Matei (cap.25), Mântuitorul ne spune să luăm aminte la ce facem cu darurile încredințate. Sluga care a primit un talant, nelucrând nimic din el, l-a ascuns în pământ, dându-l iarăși înapoi stăpânului. La cuvintele slugii celei leneșe: “Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. Și temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.”, stăpânul a răspuns, zicând: “Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. (…) Pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Mama deci, odată primind talantul (copilul) încredințat ei de Dumnezeu, este datoare să îl prețuiască și să îi crească valoarea, făcând din el “ban de aur”, adică suflet curat și iubitor de Dumnezeu, cui îi aparține de drept.

Sfântul Ioan Gură de Aur, spune același lucru, zicând: “Mamele sunt adevărat mame nu numai dând naștere copiilor lor, ci mai ales dându-le o bună creștere.” Astfel, nu atât purtarea în pântece o face mama pe cea care naște, cât mai ales o temeinică educație creștină a celor născuți, deoarece: “Patimile noastre cele mai mari încep din cea mai fragedă copilărie, iar îndrumarea de căpetenie a noastră e în mâinile mamei.” (Montaigne)

O mamă bună prețuiește cât o mulțime de învățători, bineștiind faptul că “profesorii buni fac școlari buni, în timp ce numai mamele bune fac oameni buni”. Datorită acestui lucru, nu de puține ori, mamei i s-au atribuit merite naționale: “Decăderea mamei este începutul decăderii unui popor.” (Pr. Mircea Irina) “Numai popoarele care au mame vrednice progresează; când la un popor a decăzut maternitatea, la nimic nu folosește cealaltă educație.” (Pr. Dumitru Irina) “Fără mame sănătoase nu vom avea un popor robust.” (Nichifor Crainic) “Viitorul țării îl țese femeia.” (Carmen Sylva)

Tot o mamă a avut și Sfântul Ioan Gură de Aur, una însă care, mai mult decât orice, L-a iubit pe Dumnezeu și și-a crescut fiul în credință ortodoxă. După moartea soțului, ea și-a închinat viața educării și creșterii în Biserică a fiului ei. Libanius, cel mai vestit retor al vremii, care era și păgân, cunoscând-o pe Sfânta Antuza, a spus: “Ce femei (mame) admirabile au creștinii.”

Dacă fericita Antuza nu s-ar fi îngrijit însă de păstrarea și înmulțirea acestui singur talant (copil), cât ar fi pierdut oare lumea?! Un singur talant (copil) a primit această sfântă mamă de la Dumnezeu, iar prin el s-a îmbogățit întreaga lume, de atunci și până astăzi, și încă se va mai îmbogăți, până la sfârșitul lumii.

Părintele Porfirie Bairaktaris – Îndemn către mame!

“Să le spui mamelor cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic.

Să se roage cu multă iubire pentru el. Alminteri, nu doar copilul nou-născut, ci și fătul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supărarea, scârba. Astfel se provoacă traume suflețelului, care îl însoțesc toată viața. Dacă mamele au simțăminte sfinte și duc o viață sfântă, își sfințesc și copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru tată.” (Teodor Danalache)